Percepția versus realitatea în industria bancară

Percepția versus realitatea în industria bancară

 

În mod constant, în economia României sunt propagate informații inexacte, uneori chiar integral false, menite să conducă la formarea unor percepții negative despre o industrie sau alta. Merită spus că în spatele acestor informații se află persoane care ar trebui să dea dovadă de maximă responsabilitate și care au obligația, prin pozițiile pe care le ocupă, să procedeze la o minimă documentare înainte de diseminarea unor informații cel puțin inexacte. Desigur, acest aspect este valabil doar dacă nu vorbim de rea credință.

Din păcate, propagarea informației, indiferent de canalul de comunicare, se produce cu o viteză uluitoare în rândul persoanelor cu o cultură financiară scăzută și care nu verifică valoarea de adevăr a informației. Totuși, nu mă aștept ca românii care sunt informați de diverse voci, spre exemplu, că sistemul bancar românesc este cel mai profitabil din Uniunea Europeană să acceseze site-urile Băncii Naționale a României sau cel al Băncii Centrale Europene pentru verificarea informației. Este și responsabilitatea noastră, a industriei, să venim în fața mass media și a publicului, în mod constant, cu informații cât mai complete care să conducă la formarea unor percepții corecte despre sectorul pe care îl reprezentăm. Acest lucru se întâmplă în mod constant în conferințele de profil, emisiunile TV, prin intermediul studiilor, articolelor, etc, dar mai este suficient loc. Sistemul bancar trebuie să poată să-și îndeplinească cu succes mandatul de finanțator al economiei, așa cum se întâmplă în fiecare stat al Uniunii Europene. Fără o finanțare adecvată, economia nu se dezvoltă. România se situează pe penultimul loc în Uniunea Europeană în materie de bunăstare economică (PIB/cap de locuitor), după Bulgaria. Ori, erodarea încrederii în sistemul bancar, prin propagarea de informații inexacte sau chiar false are ca efect și afectarea bunăstării economice atât a generațiilor actuale cât și viitoare. Rămâne întrebarea: cine ar trebui să penalizeze totuși derapajele în propagarea unor informații neadecvate.

În România, multe dintre inițiativele legislative care au țintit industria bancară, au fost însoțite în plan discursiv de mesaje asociate legate de profitabilitatea industriei bancare. În mod constant, a fost alimentată ideea că băncile din România obțin profituri ridicate, chiar cele mai mari din Europa. Aceasta este o informație falsă care a dus la crearea unei percepții false care într-un fel, “justifică” din punctul de vedere al inițiatorilor taxarea sistemului, aplicarea unor limitări de dobânzi, etc. Se formează opinia falsă de genul: “lasă, că băncile au de unde”. În plus, inițiativele legislative alimentează așteptări nerealiste ale populației și creează un orizont de ostilitate față de industrie. Pentru industrie generează riscuri artificiale și impredictibilitate, care la final se traduc sub o formă sau alta tot în costuri financiare și de imagine. Este dificil să schimbi percepțiile. „Este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată” spunea Albert Einstein.

O scurtă analiză a profitabilității în anumite industrii arată că sistemul bancar nu deține supremația. Astfel, la nivelul anului 2018, rentabilitatea capitalului în zona bancară a fost surclasată de cea a firmelor din comerț (23,6%), din servicii (21,6%) și din industria prelucrătoare (18,2%). Topul se păstrează și pentru anul 2017. Anul trecut, rentabilitatea capitalului în sectorul bancar s-a plasat la 14,9%, nivel relativ similar cu cel din agricultură (14,7%) și din construcții (14,2%).

Dar să analizăm și profitabilitatea industriei bancare din România în raport cu cele din Uniunea Europeană. Dacă ne raportăm la ultimul deceniu, pentru o imagine completă, România se situează pe locul 11 din Uniunea Europeană din punct de vedere al rentabilității capitalului, ROE fiind de 4,65% în perioada 2008 – 2018. Nu pe locul I, nici II, nici III, ci pe locul XI. Bulgaria are un nivel al rentabilității capitalului aproape dublu față de România (8,34% versus 4,65%), la fel și alte țări din Europa Centrală și de Est precum Polonia (9,15%), Slovacia (9,50%), iar Cehia are un nivel aproape de trei ori mai mare (12,91%).

Și la capitolul rentabilitatea activelor, România se situează în urma țărilor din regiune. Astfel, cu un nivel de rentabilitate a activelor (ROA) de 0,51% în perioada 2008 -2018, România este pe locul 8 în Uniunea Europeană, după state precum Slovacia (0,88%) sau Polonia (0,97%). Alte țări au înregistrat un nivel chiar dublu față de România, precum Bulgaria (1,05%), Estonia (1,08%) și Cehia (1,15%).

Mai mult, conform concluziilor exprimate și în ultimul Raport al BNR asupra stabilității financiare, ”capacitatea sectorului bancar românesc de a susține pe termen lung profitabilitatea înregistrată recent în structura existentă este limitată”, provocările fiind asociate inclusiv măsurilor fiscale de taxare a activelor începând din anul 2019.

În concluzie, afirmațiile că sistemul bancar din România este cel mai profitabil din Uniunea Europeană nu se susțin.

Cadrul legislativ al activității bancare din România a suferit transformări numeroase, unele necesare pentru armonizarea legislației românești cu cea a țărilor europene, altele însă au creat volatilitate.  În ultimii 5 ani, impredictibilitatea cadrului legislativ bancar s-a accelerat prin creșterea recurentă, a numărului de legi și regulamente adoptate (aproximativ 50 de legi noi în perioada 2014-2018). Cinci dintre acestea au fost declarate integral neconstituționale sau, într-un caz, parțial neconstituțională, de către Curtea Constituțională.

Acestea au culminat cu introducerea taxei pe activele financiare bancare. Deși impactul introducerii taxei pe activele financiare pare a fi doar asupra instituțiilor bancare, costul final va fi plătit de societate în general, prin restrângerea creditării cu un puternic impact negativ asupra consumului, producției și investițiilor și, implicit, asupra bugetului de stat pe viitor. Există un risc ridicat ca taxa pe activele financiare ale băncilor să producă efecte negative în lanț în economie, cu impact direct în reducerea creșterii economice.

În plus, România – statul european cu cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, de aproximativ 25%- practică cea mai mare taxă pe activele financiare din Uniunea Europeană de 0,4%. Este o abordare contraproductivă, soluția fiind renunțarea la taxă.

Renunțarea la taxarea suplimentară a sistemului bancar va crește capacitatea de capitalizare pe baza profitului obținut și va crea stimulul necesar atingerii țintelor urmărite de creștere a intermedierii financiare. În perioada 2008-2016, băncile și-au crescut capitalurile proprii cu aproximativ 3,5 miliarde euro, din care 23% au reprezentat profit reinvestit. Profitul cumulat în aceeași perioadă a fost de 1,3 miliarde euro, ceea ce înseamnă că profitul reinvestit a reprezentat aproximativ 60%, potrivit studiului privind creșterea intermedierii financiare în România realizat de PricewaterhouseCoopers. Acest lucru a dus la majorarea fondurilor proprii disponibile și implicit la creșterea capacității de a susține creditarea. Pentru a crește gradul de intermediere financiară, băncile au nevoie de capital, lichiditate, predictibilitate legislativă și clienți bancabili.

Din cauza impunerii acestei taxe în forma inițială, România a fost în pericol de a fi depunctată de agențiile de rating, riscul fiind reintrarea în categoria “junk”, de țară nerecomandată pentru investiții. Acest pericol nu a fost îndepărtat în totalitate în condițiile în care monitorizarea efectelor ordonanței privind introducerea taxei pe activele financiare și a altor inițiative legislative nu s-a încheiat. Din cauza efectelor ordonanței, o agenție de rating a revizuit, în scădere, perspectiva ratingului mai multor bănci comerciale din România, schimbându-se astfel din “stabil” în “negativ”.

Momentul aplicării unei astfel de taxe în România este cu atât mai relevant cu cât harta riscurilor la adresa stabilității financiare din România elaborată de Banca Națională a României indică trei riscuri sistemice ridicate: tensionarea echilibrelor macroeconomice interne, riscul privind cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar și deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente. Într-o economie ca a României, care se bazează pe finanțare din zona bancară, este important să fie menținut un climat de încredere.

În concluzie, subliniem importanța unui dialog continuu cu autoritățile. Autoritățile trebuie să accepte faptul că experții în domeniul economic au un rol important de jucat în acest parteneriat, în acest dialog. Cred că este esențial un acord pentru parteneriat, dialog și predictibilitate.

Sursa: https://www.bankingnews.ro/industria-bancara.html