Ordonanța 114 – cea mai mare lovitură pe care a primit-o industria bancară și, prin aceasta, finanțarea României

Ordonanța 114 – cea mai mare lovitură pe care a primit-o industria bancară și, prin aceasta, finanțarea României

 

Celebra Ordonanță 114/2018 (care a impus o taxă pe activele bancare) nu a avut efecte doar de ordin financiar asupra băncilor, ci și efecte nocive la nivel de încredere, consideră Florin Dănescu, Președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB). Acesta apreciază că noua taxare va elimina șansa revenirii intermedierii financiare în România, după cum a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Financialintelligence.ro

Cuantumul taxei pe active pentru anul 2019 ar atinge 444,2 milioane lei, potrivit informațiilor din Raportul asupra stabilității financiare, iunie 2019.

***

 
Care au fost, până la urmă, efectele OUG 114 asupra sistemului bancar? Cum a fost impactat sistemul bancar de inițiativele legislative din ultimii ani?

Florin Dănescu: Cadrul legislativ incert și impredictibil reprezintă în continuare cel mai important factor de risc cu potențial sistemic care afectează industria bancară din România.

Pentru a înțelege gravitatea și volumul efectelor ordonanței trebuie să privim contextul în care aceasta a apărut. Ordonanța a venit la încheierea unui ciclu de 10 ani foarte complicați pe fondul a doi factori: criza financiară și cele peste 50 de inițiative legislative penalizatoare la adresa celui mai mare finanțator al României.

Impactul celor doi factori s-a concretizat în reducerea intermedierii financiare (credite ale companiilor și populației raportate la PIB) de la 40% la 26%, reduceri de personal și desființări de sucursale în proporții de peste 25%. Inițiativele legislative s-au tradus și în încărcarea costurilor cu riscul și costurile operaționale ale băncilor. Spre exemplu, potrivit unui studiu al PwC, dintr-o dobândă la credite de 8%, jumătate sunt costuri operaționale, 2 puncte procentuale (pp)  sunt costuri cu riscul, 1 pp costul cu resursele financiare și un 1 pp profit sau costul capitalului.

Anul 2014 înregistra o pierdere a industriei bancare de peste 1 miliard de euro. În urma pierderilor suferite și a exigențelor reglementării, acționarii băncilor din România au fost nevoiți să aducă aproximativ 4 miliarde de euro capital nou și au poziționat sistemul bancar românesc  printre cele numai 6 țări europene care nu au beneficiat de sprijin din bani publici.

Celebra Ordonanță 114 este cea mai mare lovitură pe care a primit-o industria bancară și, prin aceasta, finanțarea României.

Statul a lovit pe de-o parte în imaginea băncilor dând taxei cel mai distructiv nume ”taxa pe lăcomie” și pe de altă parte a pus sub semnul întrebării sustenabilitatea modelului de business al industriei bancare, printr-o taxare suplimentară de 3 ori mai mare decât randamentul mediu pe ultimii 10 ani al băncilor.

Până la urmă, prin OUG 19/2019, impactul colosal al acestei taxări suplimentare a fost redus. Percepția indusă a fost că băncile au fost ajutate și problema s-a rezolvat. De fapt, la final, băncile au rămas cu o noua taxă care reprezintă una din cele mai mari astfel de taxe din Europa.

Ori, în pofida aprecierilor propagandistice, profitabilitatea sistemului bancar în România nu era nici până la instituirea acestei noi taxări la un nivel extrem de atractiv pentru acționari. Rentabilitatea activelor (ROA medie pe 10 ani) se situa în România la 0,44%, sub cea a multor țări membre UE: Cehia (1,2%), Bulgaria (1,04%), Polonia (1,01%) Slovacia (0,9%), Malta (0,92%), Estonia (1,08%) sau Suedia (0,53%). Randamentul mediu al capitalurilor este între de 2 și 3 ori mai mic decât în Cehia, Suedia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Finlanda, Luxemburg și mai mic decât în Estonia, Franța, Malta, Austria.

Introducerea noii taxe, chiar și la un nivel mai redus decât cel anunțat inițial, nu are cum să fie acceptată de industrie. Noua taxare va elimina șansa revenirii intermedierii financiare în România (o creștere a creditării peste cea a PIB-ului) printr-o capitalizare a unor profituri sensibil mai mici (în industria bancară volumul creditării depinde în mod direct de volumul capitalurilor).

ARB a identificat efectele taxei și le-a comunicat  în cadrul mai multor conferințe de presă. Din păcate, efectele comunicate s-au petrecut sau sunt pe cale să se petreacă. Astfel suntem  supuși în continuare la risc: pierderi pe bursă, blocarea creditării, blocarea investițiilor, pierderea încrederii și repoziționarea investitorilor, creșterea dobânzilor, downgrade al agențiilor de rating, forțarea intrării în recesiune, creșterea prețului îndatorării statului etc.

O evaluare exactă a impactului taxei asupra creditării și dobânzilor este prematură cât timp nu s-au scurs decât câteva luni de la intrarea în vigoare a acesteia. Chiar și așa, au apărut primele cifre clare care indică încetinirea  creșterii creditării (în condițiile în care România are oricum cea mai mica intermediere financiară din Europa – 26% fata de media europeană de 83%). Într-o maniera sucită, ordonanța a fost anunțată ca un motor al creșterii creditării. În ceea ce privește dobânzile, o evaluare relevantă trebuie să țină seama că în perioada 2007-2018 s-au înregistrat cele mai ample reduceri ale ratelor de dobândă din Europa, reducere la jumătate.

Așa cum ARB anunța, începând cu anul 2018, trendul de scădere s-a inversat, aceasta creștere având loc atât pe fondul ultimelor trei inițiative legislative anti-bănci (așa numitele legi ale cămătăriei) cât  și a taxei pe active (așa numita taxa pe lăcomie). Așa cum anunțam, unul din efectele principale ale acestora a fost inflația care a potentat în mod nefericit dobânzile creditelor. Fără acest risc legislativ, este probabil ca trendul de reducere a dobânzilor să fi continuat, ceea ce ar fi adus dobânzile la creditare la o valoare cu aproape 30% mai mică decât cea de astăzi.

În ceea ce privește pierderile pe Bursă, acestea s-au petrecut încă din luna decembrie. S-au înregistrat pierderi semnificative din volatilitatea prețului acțiunilor băncilor listate la bursă urmate și de ratinguri negative anunțate de  agențiile de rating.

Ce trebuie înțeles este că mulți investitori pe bursă s-au retras și au înregistrat pierderi definitive, chiar dacă ulterior au urmat unele reveniri de preț pe grafic. De aceea ar fi relevant că zecile de mii de persoane fizice române care au investit în acțiuni să fie și ele întrebate despre impactul taxei pe active.

Și acum, că de altfel și în trecut, de-a lungul dezbaterilor celor 50 de legi, ni s-a reproșat că exagerăm când afirmăm că România va deveni o destinație neatractivă pentru investitori. Ni se răspundea că de fapt “stăm bine” și investitorii vin și vor veni în continuare. Încrederea investitorilor nu poate fi relevată coerent și cuprinzător privind la cifre comparative de la o lună la alta, de la un an la altul sau chiar de la un mandat politic la altul.

Că să vedem cât de bine am performat cu adevărat în domeniul investițiilor străine trebuie să ne uităm la indicatorul stocului investițiilor străine directe din PIB. Valoarea acestuia este de doar 44,5% și situează România la mare depărtare de Ungaria cu 211%, Estonia 95%, Bulgaria 88,4%, Cehia 78,3% etc. V-ați întrebat vreodată câți investitori au renunțat să mai investească în România și au fugit în țările vecine? În concluzie noi am avut dreptate și nu unii politicieni.

În acea perioadă, presa a titrat titlurile conferințelor noastre: “ordonanța cheamă criza”, “neretragerea OUG 114 are un cost politic”, “băncile nu vor mai putea finanța companiile”, “premisele unei furtuni perfecte”, ”Răul produs de Ordonanța 114 pe planul credibilității este foarte greu de reparat”, ‘’Băncile au fost chemate la Guvern pentru a discuta efectele ordonanței 114 cu doar două ore înainte ca actul normativ să fie emis”, “Cea mai bună decizie în cazul OUG 114 este renunțarea” etc. Ca bancheri, știm că investitorii au urmărit toată aceasta epopee cu vădita îngrijorare și insatisfacție, și că cel puțin pe termen mediu încrederea nu poate fi recâștigată.

La fel au privit și agențiile de rating. Depunctarea ratingului de țară de către Standard & Poor’s, cea mai mare agenție de rating a riscului de credit din lume, era iminentă. Chiar dacă agenția a păstrat până la urma ratingul de țară al României la BBB- (ultima treaptă din gradul recomandat pentru investiții – treapta inferioară ratingului BBB- este categoria „junk”, nerecomandată investitorilor), puțină lume știe că agenția a atenționat asupra unei posibile reveniri: „Am putea scădea ratingul în următoarele 12-24 luni, dacă așteptata modificare a politicilor va fi insuficientă pentru a evita o încetinire pronunțată a economiei, ceea ce ar duce, la rândul său, la obținerea unor venituri fiscale mai scăzute, la creșterea datoriei și la creșteri semnificative ale dobânzii. În cazul în care flexibilitatea politicii monetare a României se va diminua, de exemplu, că urmare a noii taxe pentru sectorul bancar, s-ar crea, de asemenea, o presiune asupra ratingului”. Pentru evitarea sau limitarea acestor efecte ARB, vocea industriei bancare din România, continuă să solicite luarea celei mai oportune măsuri – renunțarea la taxă. Pare inexplicabil că se induce în continuare percepția că problema s-a rezolvat și “acum este bine”.

La cât s-au ridicat taxele suplimentare plătite de bănci, în urma OUG 114? Cum au fost acestea acoperite de bănci? (Au existat creșteri de comisioane?)

Florin Dănescu: Așa cum spuneam, doar după încheierea anului 2019 putem avea o apreciere cantitativă obiectivă. Banca Națională a României estimează că băncile vor plăti în acest an taxa pe active, în funcție de îndeplinirea țintelor privind creșterea intermedierii financiare și de reducere a marjelor de dobândă, în cuantum de 867,1 milioane lei. Prin implementarea mecanismului de reducere a taxei și în contextul unei profitabilității estimate pentru anul 2019 la un nivel corelat cu media istorică a ultimilor șapte ani a indicatorului de rentabilitate a activelor, cuantumul taxei pe active pentru anul 2019 ar atinge 444,2 milioane lei, potrivit informațiilor din Raportul asupra stabilității financiare, iunie 2019.

Condiționarea plății taxei de creșterea volumului creditării simultan cu reducerea marjei de dobândă reprezintă o naționalizare a managementului băncilor (se impune în mod administrativ, din exteriorul băncii un set de indicatori de primă mărime). Astfel decizia de business a băncilor este forțată printr-o taxare penalizatoare.

Mai mult decât atât, aceste impuneri se referă la indicatori principali ai politicii monetare care revine Băncii Naționale și care este independentă de politica fiscală care este atributul Ministerului de Finanțe.  Altfel spus prin lege se solicita că anual industria bancară să crească cu cel puțin 8% creditarea și să reducă marja dobânzii cu cel puțin 8%, pe când în condițiile creșterii inflației, conform teoriei macro-economice, Banca Centrală poate opta pentru reducerea creditării prin creșterea prețului acesteia prin intermediul creșterii nivelului dobânzii de politica monetară.

Impunerea unei taxe reprezintă un cost suplimentar pe produsul taxat sau altfel spus „nu poți reduce prețul unui produs taxând suplimentar”. Acoperirea taxei nu poate fi alta decât cea clasică economică în cazul creșterii cheltuielilor: scăderea altor cheltuieli (scăderea investițiilor, scăderea salariilor, scăderea volumului de activitate etc.) și/sau  creșteri de  venituri (prin preț și/sau prin volum).

Cum au evoluat dobânzile? Care considerați că au fost efectele OUG 114 asupra dobânzilor?

Florin Dănescu: Cred că surprind mai bine realitatea dacă reformulez întrebarea dumneavoastră: „Cum ar fi evoluat dobânzile fără taxa pe active?”. Cum am spus la prima întrebare, dobânzile în ultimii zece ani au scăzut la jumătate, acest parcurs s-ar fi continuat fără taxa pe active, în schimb constatam că încă din 2018 acest trend s-a inversat. Am observat în presă titluri care relevau că au existat scăderi de aproximativ jumătate de punct procentual în cazul creditelor noi. Totuși dacă facem un pas înapoi și privim profesionist și obiectiv observăm că dobânzile acestea scăzute cu jumătate de punct procentual sunt mai mari decât în 2017.  În concluzie este prematur să vorbim de un trend de scădere. Rămâne cert faptul că reducerea în continuare a dobânzilor a fost pusă sub semnul întrebării.

Cum au evoluat relațiile băncilor cu clienții după adoptarea OUG 114?

Florin Dănescu: După cum menționam și anterior, celebra Ordonanță OUG 114 nu a avut efecte doar de ordin financiar asupra băncilor, ci și efecte nocive la nivel de încredere. Ordonanța a purtat inițial un nume distructiv – „taxa pe lăcomie” – care a poziționat băncile drept inamicul țării și nu drept cel mai mare finanțator al economiei. Să nu uităm că industria bancară din țara noastră asigură peste 75% din totalul finanțării României.

Astfel, a face din industria bancară port stindardul unei promovări cu caracter electoral populist are un efect cu impact dezastruos pe termen lung asupra economiei prin îndepărtarea de finanțare a populației și companiilor și prin îndepărtarea mediul investițional intern și/sau extern de economia României. Nu întâmplător țara cu peste 50 de legi „penalizatoare” la adresa băncilor are cea mai mică intermediere financiară din Europa.

Paradoxal, istoria ne-a învățat că pe parcursul acestui „război” dus împotriva băncilor, a ajutat  la o mai bună înțelegere a importanței sistemului bancar, a rolului său de creditor al cetățenilor, al mediului de afaceri și chiar al statului. A fost evident că oamenii au înțeles că cetățenii, mediul de afaceri și statul nu se vor putea împrumuta mai ieftin prin introducerea unei taxe pe creditul lor.  Creșterea constantă și semnificativă a depozitelor în bănci relevă încrederea bună pe care o au oamenii în bănci, iar aceasta va crește proporțional cu creșterea nivelului de educație financiară.

De fapt majoritatea covârșitoare a clienților băncilor, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, rezidenți sau nerezidenți, creditori sau debitori continuă să se dezvolte împreună cu băncile din România. Această majoritate tăcută înțelege tot mai bine că prețul populismului este plătit de ei, cei mulți în favoarea unora, puțini.

Ne așteaptă o perioadă grea de reclădire a încrederii între bănci și clienți și de reclădire a credibilității României în general, a spus recent Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Cum lucrează sistemul bancar la reclădirea încrederii?

Florin Dănescu: Încrederea este cea care a stat la baza apariției sistemului bancar și reprezintă un factor necesar în activitatea bancară. Crizele financiare apar pentru că, într-un fel sau altul, încrederea este pierdută. Când legislativul vine cu propuneri populiste, acest lanț al încrederii se rupe. Indiferent dacă aceste inițiative au trecut sau nu, ele au depreciat constant relația de încredere stat-client-bancă. Inducerea neîncrederii duce la alterarea relației client-bancă și reducerea creditării României.

O economie nu poate fi puternică pe un trend al inducerii de către politic a neîncrederii în economie. Faceți un pas înapoi și veți observa că nu vorbim numai despre industria bancară, ci despre toate industriile. Faptul că se discută mai mult despre noi se datorează și faptului că industria bancară este o industrie puternică, cu o guvernantă solidă, care a dus și la existența unei asociații a industriei mult mai recunoscută, mai prezentă și mai experimentată. Altfel, toate acele legi ar fi trecut fără ca cineva să conștientizeze ce se întâmplă, în ciuda efectelor devastatoare care s-ar fi produs deja asupra tuturor.

Întreaga strategie a ARB urmărește punerea resurselor umane și financiare ale industriei în slujba creșterii bunăstării în România. Martorii și opțiunile strategice pentru îndeplinirea acestui deziderat sunt: creșterea intermedierii financiare, a incluziunii financiare și eliminarea obstacolelor puse în calea acestora. Pilonii strategici ce trebuie să dezvolte acești trei indicatori, la care băncile din România pot contribui, sunt: educația financiară, agenda digitală a României, finanțarea IMM-urilor alături de creșterea absorbției fondurilor europene și platforma financiară (solidarizarea vocii economiei la echilibru cu vocea politică).  Acestea nu sunt doar declarații sau fraze într-un material, ci au fost dublate de comandarea de studii la cel mai înalt nivel, de conferințe destinate exclusiv acestor obiective, de proiecte concrete și integrate elaborate de către ARB și propuse autorităților române.

Încrederea nu trebuie privită unilateral, doar dinspre clienți înspre bănci, ci și reciproc. Clienții acordă încrederea lor plasând economiile lor în bănci, iar băncile își manifestă încrederea lor în clienți, acordându-le credite. Dacă neîncrederea clientelei într-o industrie costă foarte mult, la fel costă și neîncrederea industriei în societatea în care activează. Ce este esențial și salvator este că încrederea crește concomitent cu înțelegerea domeniului, a drepturilor, obligațiilor și riscurilor clientului și se manifestă mai rapid pentru cei cu educație financiară mai mare.

Asociația Română a Băncilor se implică puternic în proiecte de anvergură națională și internațională care își propun să lucreze exact în această direcție – a educației financiare. Pentru a asigura o guvernanță puternică și eficientă a acestui deziderat, ARB a contribuit la fondarea Platformei de educație financiară a României în care 21 de instituții, reprezentând industrii și autorități își propun și conlucrează pentru același obiectiv strategic – creșterea educației financiare în România și implementarea educației financiare în școli că materie obligatorie. Așa a apărut, în premieră în România, Manualul practic pentru utilizatorul de servicii financiare. În același timp, am implementat, în 2018, Programul Formare de Formatori „Educație și Competentă Bancară pentru profesori” prin care grupe de formatori specializați, cadre didactice din scoli și licee, sunt pregătite în scopul diseminării conceptelor financiar-bancare în rândul elevilor și tinerilor. După participarea  a peste 200 de profesori, proiectul s-a dovedit un real succes. Feedback-ul primit ne-a convins să continuăm acest proiect.

Dată fiind anvergura și recunoașterea contribuției ARB, alături de Ministerul Educației Naționale, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea de Supraveghere Financiară  am încheiat un acord de colaborare pentru elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) și pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare.

Toate aceste proiecte demarate deja, plus cele care urmează și cele făcute individual de fiecare bancă sunt pași spre restabilirea încrederii. Prin proiectele de educație financiară, de digitalizare a României, de creștere a creditării și a bunăstării, urmărim ca nivelul de încredere al cetățenilor în sistemul bancar să crească.

Care este relația ARB cu Guvernul/Parlamentul, în prezent? Ce măsuri așteptați de la autorități?

Florin Dănescu: Ne dorim că legislativul și guvernul României să fie un partener în urmărirea obiectivelor noastre strategice: educația financiară, agenda digitală  a României, finanțarea IMM-urilor alături de creșterea absorbției fondurilor europene și platforma financiară. Cu toții sunt de acord cu importanta și realismul strategiei noastre și aplaudă obiectivele pe care le propunem. Cu toate acestea, deocamdată acest parteneriat nu există și ne întrebăm „atunci cine se opune?”.

Sursă: https://financialintelligence.ro/florin-danescu-arb-ordonanta-114-cea-mai-mare-lovitura-pe-care-a-primit-o-industria-bancara-si-prin-aceasta-finantarea-romaniei/