Măsurile adoptate în această perioadă, când criza a determinat ca finanţarea în plan internaţional să fie mai greu de obţinut, ar trebui concentrate și cadenţate de asemenea manieră încât să permită băncilor să atragă în portofoliu resurse financiare la costuri optime, inclusiv prin lichidizarea portofoliilor de credite ipotecare.
Băncile românești ar trebui să emită obligaţiuni ipotecare pentru a-și finanţa portofoliile de credite și a-și echilibra activele pe maturităţi mai lungi, reducând astfel mismatch-ul de maturitate.
Obligaţiunile garantate cu creanţe au în general un rating de credit mai bun. Introducerea de obligaţiuni garantate cu creanţe imobiliare ar permite instituţiilor de credit să atragă resurse financiare la un cost mai scăzut decât prin alte instrumente, ceea ce ar putea conduce la diminuarea costurilor creditării ipotecare pentru consumatori. Riscul ar fi mai redus pentru investitori decât la emisiunile de bonduri fără garanţii, iar investitorii ar putea include în listă România și direcţiona fonduri pe zona obligaţiunilor ipotecare. Începând cu anul 2010, Asociaţia Română a Băncilor a efectuat demersuri astfel încât cadrul legislativ și instituţional să permită emiterea de obligaţiuni ipotecare, atragând astfel surse cu maturităţi mai lungi.
Astfel, legea privind emisiunile de obligațiuni ipotecare, ce înlocuiește Legea 32/2006 și care permite lansarea acestora, a intrat în vigoare în luna martie 2016. Perspectivele optimiste privind lansarea obligațiunilor ipotecare odată cu apariția legii au fost afectate de adoptarea în legislația națională a legii dării în plată.
Legea dării în plată contravine prevederilor din Constituţia României, dreptului european în vigoare, respectiv Directivei 17/2014, și Codului Civil. Această lege încalcă principiile neretroactivităţii, predictibilităţii și proporţionalităţii legii, precum și dreptul de proprietate prevăzute de Constituţia României, obligând creditorul să preia bunul ipotecat. Legea dării în plată determină ca legea obligațiunilor ipotecare să fie inaplicabilă.
Emisiunile de obligaţiuni garantate cu creanţe imobiliare contribuie la extinderea maturităţii pasivelor, permiţând băncilor echilibrarea adecvată a portofoliului de active cu maturităţi lungi și oferă stabilitate surselor de finanţare, deci implicit duc la creșterea predictibilităţii profilelor de maturitate.
România înregistrează o situaţie atipică, fiind printre puține state din UE care nu are încă o astfel de emisiune, deși soldul creditelor ipotecare de peste 11,2 miliarde de euro este suficient pentru a trece la emisiuni de obligaţiuni ipotecare, fiind superior portofoliului de la care statele din regiune au început astfel de operaţiuni.
