Noi provocări și oportunități în piața plăților

Astăzi consumatorii de servicii financiare nu mai compară instituții, ci experiențe. Un furnizor poate fi selectat prin câteva click-uri și poate fi schimbat la fel de rapid. Servicii în timp real, prin dispozitive mobile inteligente: cumpărături on-line, rezervarea unui zbor, planificarea unei vacanțe – totul se rezolvă ușor, rapid și comod cu ajutorul tehnologiei.

În sectorul bancar, pe plan mondial, noile priorități ale băncilor sunt creșterea, digitalizarea și inovația. Modelul digital a schimbat jocul pentru totdeauna: a rămâne relevant în sfera serviciilor financiar bancare înseamnă a deveni o parte activă a vieții digitale a unui client.

Modelul de business tradițional este regândit, atenția băncilor fiind concentrată pe cerințele clienților și oportunitățile oferite de tehnologie: instrumente electronice, acces prin Internet și mobil, electronică, precum și procesare electronică automatizată a proceselor interne și externe.

Competiția este în creștere, în piață operează noi jucători care dovedesc agilitate și aplică inovația pentru a oferi clienților noi tipuri de servicii ce satisfac cerințele în schimbare ale acestora.

Din perspectiva inovației și digitalizării, industria plăților este una dintre cele mai dinamice, derulând o serie de proiecte menite să conducă la importante schimbări structurale. Schimbările privesc creșterea gradului de performanță a serviciilor oferite clienților, dar și automatizarea și modernizarea sistemelor interne în acord cu noutățile tehnologice.

Plățile Instant au fost lansate în Europa la sfârșitul lunii noiembrie 2017, în prezent aceste servicii fiind oferite de peste 1.100 de furnizori de servicii de plată la nivel european. Consumatorii, întreprinderile, corporațiile și administrațiile publice pot efectua și primi transferuri credit instant în valoare de maxim 15.000 euro, atât la nivel național, cât și transfrontalier, în mai puțin de zece secunde, în orice moment și în orice zi a anului, inclusiv în weekend-uri și sărbători.

În luna aprilie a acestui an, Plățile Instant au fost lansate și în România pentru transferuri în monedă națională de maxim 50.000 de lei. Aceste servicii sunt oferite de două bănci în prezent, dar este de așteptat ca numărul furnizorilor să crească rapid și în viitorul apropiat Plățile Instant să devină regula în modul de efectuare a plăților.

Preocupată de creșterea vitezei de procesare a plăților, Banca Centrală Europeană a inițiat proiectul Target Instant Payment Settlement (TIPS), în timp ce SWIFT a lansat serviciul SWIFTNet Instant, proiectat să funcționeze oriunde în Europa și în întreaga lume, permițând membrilor săi să se conecteze la mecanismele de compensare și decontare a plăților imediate.

Tot la nivel european, Banca Centrală Europeană a lansat proiectul Eurosystem Single Market Infrastructure Gateway (ESMIG) pentru modernizarea infrastructurii europene de plăți. Proiectul vizează actualizarea sistemului TARGET2, ca urmare a dezvoltării tehnologice și a noului cadru de reglementare european în domeniul financiar bancar și va fi derulat în perioada 2019 – 2021. Modificările aduse de acest proiect sunt de anvergură, vizând independența de rețeaua de telecomunicații, îmbunătățirea arhitecturii sistemului, schimbarea sistemului de mesagerie prin trecerea la standardele ISO 20022 și noi mecanisme de garantare.

La nivel global, a fost lansat de către SWIFT serviciul gpi – Global Payments Innitiative, o Schemă pentru plăți între bănci corespondente în orice monedă, bazată pe infrastructura și mesageria SWIFT, în cadrul unui Grup închis de utilizatori, cu agrearea unor contracte de tip SLA între participanții înscriși într-un registru al participanților.

Prin acest nou serviciu, care transformă plățile interbancare transfrontaliere, 50% din plățile gpi realizate în prezent ajung la beneficiar în 30 de minute și aproape toate plățile sunt creditate în 24 de ore, comparativ cu o plată executată prin metoda clasică a băncilor corespondente, care poate dura și 5 zile. Prin gpi, plățile pot fi urmărite pe tot fluxul, existând astfel posibilitatea de a cunoaște în orice moment care este starea acestora, a fost implementat un mecanism desktop & recall și sunt în curs de dezvoltare alte noi funcționalități.

gpi a înregistrat o adoptare rapidă de către comunitate, generalizarea la nivel global a acestui serviciu fiind planificată până la sfârșitul anului 2020. Până în prezent, 120 de grupuri bancare au aderat și transmit live mesaje gpi, alte 330 sunt în implementare, reprezentând în total peste 3.000 de instituții financiare 56% din toate plățile comerciale internaționale SWIFT sunt trimise ca plăți gpi, ceea ce înseamnă peste 1 milion de plăți pe zi, cu bănci mari și coridoare majore cheie (de ex. SUA-China) care se apropie de adoptare 100%. Serviciul gpi pentru plăți transfrontaliere este oferit și de două bănci din România.

Un alt proiect important este migrarea la standardele ISO 20022, un proces complex care va necesita o planificare atentă și o execuție riguroasă din partea instituțiilor de credit.

În perioada noiembrie 2021 – noiembrie 2025, SWIFT va facilita migrarea traficului transfrontalier în domeniul plăților de la standardele FIN (MT) la standardele ISO 20022 (MX). Această migrare este obligatorie pentru toți utilizatorii, astfel încât după noiembrie 2025 nu vor mai fi utilizate în rețeaua SWIFT mesaje de tip MT pentru operațiunile de plăți.

În perioada de patru ani de coexistență acelor două tipuri de standarde, va fi oferit un serviciu de traducere administrat centralizat pentru a facilita migrarea la standardele ISO 20022.

Având în vedere complexitatea modificărilor implicate de această migrare asupra sistemelor și aplicațiilor informatice, este necesar ca utilizatorii SWIFT să planifice și să inițieze acest proiect în perioada imediat următoare.

Acestea sunt doar câteva proiecte derulate de industria plăților, la care trebuie să adăugăm și aplicarea prevederilor unei serii de reglementări europene care privesc creșterea incluziunii financiare, piața integrată a plăților, protecția datelor cu caracter personal, serviciile de încredere și semnătura electronică, securitatea cibernetică și multe altele.

Dintre acestea, cel mai important rol în transformarea industriei îl are Directiva revizuită a Serviciilor de Plată (PSD2), menită să creeze o mai mare deschidere, transparență, competitivitate și să stimuleze inovația în zona serviciilor de plată.

Deși generează provocări importante, PSD2 aduce noi oportunități pentru bănci, care vor avea posibilitatea să își diversifice serviciile oferite, prin inovare și prin încheierea de parteneriate cu companiile Fintech.