La două luni de la debutul crizei de sănătate generată de pandemia COVID-19, băncile din România au soluționat peste 83% din cele aproximativ 317.000 de solicitări depuse de clienții persoane fizice și juridice pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit. Astfel, au fost soluționate aproximativ 265.000 de solicitări, din care jumătate în baza Ordonanței de Urgență 37/2020. Restul solicitărilor se află în curs de procesare. Solicitările clienților au avut la bază atât cadrul legal creat de prevederile OUG 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituțiile de credit debitorilor care au fost afectați direct sau indirect de efectele pandemiei, cât și măsurile de sprijin adoptate proactiv de bănci începând cu luna martie.