ANUNȚ IMPORTANT! Vă informăm că, începând cu data de 1 mai 2025, Asociația Română a Băncilor și-a schimbat sediul, noul sediu fiind în strada Tudor Arghezi, nr. 21, Clădirea H, etaj 4, sector 2, București.

Asociația Română a Băncilor (ARB) avertizează antreprenorii cu privire la fraudele care vizează companiile din România, prin folosirea frauduloasă a identității Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a unor instituții bancare. În ultima perioadă au fost semnalate mai multe tentative de fraudă de acest tip în mediul antreprenorial, în care fraudatorii s-au prezentat drept reprezentanți ai ANAF, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai unor bănci comerciale.