SMEs Talk Ramona Ivan, ARB: Etapele obținerii unei finanțări nerambursabile / Trebuie foarte mare atenție. Antreprenorii au un foarte mare avantaj - only in romanian


Ramona Ivan, președinte al Comisiei pentru Fonduri Europene în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB) a arătat, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, care sunt pașii pe care un antreprenor trebuie să îi parcurgă pentru a obține finanțări europene nerambursabile. Principalul pas este să fie cât mai bine informați cu privire atât la business-ul lor, cât și în ceea ce privește condițiile de eligibilitate ale programului european pentru care vor să aplice.

În primul rând antreprenorii trebuie să aibă o idee foarte clară despre ce-și doresc pentru business-ul lor. Adică, dacă doresc să modernizeze, să se extindă, să aibă o reducere a costurilor pentru activitate sau doresc poate prin activitățile economice pe care le desfășoară să se extindă cu noi activități. Și atunci, trebuie să pornească de la o gândire a dumnealor despre business-ul pe care îl au”, explică Ramona Ivan.

Următorul pas pe care trebuie să-l facă antreprenorii este să se informeze dacă proiectul pe care îl propun ei se încadrează în anumite domenii de eligibilitate pentru a atrage fonduri europene nerambursabile sau finanțări de la stat.

Nu orice e eligibil și în orice condiții și trebuie să ne asigurăm că pentru proiectele pe care le propunem există finanțare nerambursabilă. Un alt aspect important este verificarea dacă firma îndeplinește condițiile de eligibilitate ale programului de finanțare.

 Sunt condiții foarte clare din punct de vedere al mărimii, activității, codurilor CAEN, și trebuie să verificăm toate aceste lucruri de la început, pentru a nu cheltui bani degeaba și pentru a nu pierde timp.

Totuși când e vorba de finanțări nerambursabile, antreprenorii au nevoie de o anumită sumă de bani pentru a porni la drum, dar și de timp. Și pentru a evita aceste costuri este bine să se informeze de la început”, continuă aceasta.

Ea adaugă că pentru fiecare tip de program de finanțare și pentru fiecare cerere de proiect există niște condiții specifice, atât pentru solicitanți, cât și pentru activitățile existente. De asemenea, există și diferite forme de finanțare ale UE, pentru diferite tipuri de companii.

Toate aceste lucruri trebuie, la fel, să se verifice de la început, inclusiv condițiile de eligibilitate pentru a vedea dacă sunt anumite aspecte pe care trebuie să le ia în calcul, aspecte care apar în ghidul solicitantului. Spre exemplu, dacă antreprenorii trebuie să facă anumite calcule, să vadă dacă a mai beneficiat de un anumit sprijin, dacă mai poate accesa sau nu.

Am văzut din păcate companii care au mers cu toți pașii făcuți, iar la un moment dat și-au dat seama că, de fapt, puteau să mai acceseze valori foarte mici și nu făcea sens din punct de vedere economic pentru ei, pentru tot parcursul pe care l-au avut”, mai spune Ramona Ivan.

Ulterior, după ce antreprenorii analizează condițiile de eligibilitate și decid pentru ce tip de program să aplice, aceștia trebuie să completeze cererea de finanțare.

Însă, președintele Comisiei pentru Fonduri Europene al ARB atrage atenția asupra faptului că banii nerambursabili niciodată nu sunt 100% nerambursabili, iar antreprenorii ar trebui să ia în considerare acest aspect.

De multe ori ne trebuie un aport propriu, o finanțare bancară să putem să implementăm proiectul, inclusiv pentru lucrurile care sunt neeligibile în proiect, dar care trebuie să fie finanțate. Sau sunt multe cheltuieli care pot apărea. Recomand din această etapă să discute și cu o bancă pentru a vedea în situația în care va fi necesară apelarea la un credit ce anume e important și cum procedează banca respectivă”, precizează acesta.

Ea punctează și importanța dimensionării corecte a proiectului. Acesta nu trebuie să fie nici supradimensionat, dar nici subdimensionat.

Nu trebuie să fie nici supradimensionat pentru că, la un moment dat, sunt greu de dus mai departe, dar nici făcute într-o variantă super optimistă, pentru că, la un moment dat, se sugrumă pe parcursul implementării proiectului. Am văzut multe proiecte care ar fi avut poate mai multe șanse să se implementeze cu succes dacă erau dimensionate corect. Sunt încă proiecte care sunt subdimensionate și practic acolo este greu să se ajungă să se atingă rezultatele așteptate ale proiectului, dacă ele nu sunt gândite la dimensiunea potrivită”, mai spune Ramona Ivan.

După depunerea cererii de finanțare, antreprenorii trebuie să aștepte rezultatul de la autoritate. Ramona Ivan recomandă însă ca antreprenorii să verifice constant platforma pe care au depus cererea, pentru că există posibilitatea să primească întrebări de la autoritate și să poată să răspundă la ele în timp util.

Am văzut din păcate aplicanți care au depus proiectele, dar ulterior au primit întrebări și neverificându-și contul au omis să răspundă în timp util”, subliniază aceasta.

De asemenea, ea mai recomandă și citirea cu atenție a tuturor condițiilor de eligibilitate, ce obligații revin ambelor părți, dar și instrucțiunile de implementare a finanțărilor.

Ajungem în situația în care am semnat, iar de acolo trebuie să fim poate mai atenți decât până atunci. E foarte important să finalizăm proiecte cu succes, iar un proiect se consideră a fi finalizat în momentul în care toate activitățile au fost efectuate și toate cheltuielile au fost plătite. Cererea de rambursare finală a fost acceptată și onorată de către autoritatea de management, deci avem raportul final al proiectului”, mai explică ea.

După încheierea perioadei de implementare, urmează o perioadă de monitorizare, de 3-5 ani, în care antreprenorii trebuie să demonstreze tot ceea ce și-au asumat.

Practic se monitorizează tot. Pentru zona de proiecte cu fonduri europene trebuie destul de multă atenție. Au un foarte mare avantaj. Am văzut multe firme care au crescut foarte frumos și sprijinul finanțărilor nerambursabile a fost unul care a contat foarte mult la acel moment. Trebuie avut în vedere că sunt și acești ani de monitorizare în care compania trebuie să funcționeze în continuare”, continuă Ramona Ivan.

Pentru companiile mici, ea recomandă apelarea la specialiști în domeniul accesării de finanțări europene.

La companiile mici cam există necesitatea de a avea totuși dacă nu un consultant, atunci pe cineva în companie care urmărește proiectul, chiar dacă e vorba de un proiect simplu. La companiile mari, care au avut deja mult proiecte și au o anumită expertiză, consultantul poate să aibă un rol mai mic sau uneori nici nu mai e necesar. Dar pe proiectele foarte complexe acolo recomand consultanți cu o anumită expertiză”, precizează aceasta.

Pentru pregătirea aplicațiilor recomandăm foarte multă atenție, studierea prevederilor ghidului, antreprenorii să ia în calcul dacă se grăbesc, în ce măsură este un program lansat sau în consultare. Răbdarea e un element important atunci când vorbim de fonduri europene. Trebuie să ne cunoaștem foarte bine obligațiile în momentul în care am semnat un contract”, mai adaugă ea.

Sursa: https://www.profit.ro/smes-talk/video-profit-live-etapele-obtinerii-unei-finantari-nerambursabile-ramona-ivan-presedinte-comisia-pentru-fonduri-europene-arb-trebuie-foarte-mare-atentie-antreprenorii-au-un-foarte-mare-avantaj-20739030