Noi reguli privind autentificarea plăților electronice - only in romanian

Începând cu data de 14 septembrie 2019 au intrat în vigoare prevederile Regulamentului European nr. 389/2018, act normativ de completare a Directivei Europene 2366/2015 privind serviciile de plată prin care se impun reguli mai stricte privind autentificarea clienților ce inițiază plăți prin card sau prin aplicațiile de Internet și Mobile Banking. Aceste reguli vizează creșterea securității plăților inițiate electronic și conduc la modificări ale modului de autentificare a accesului și de validare a tranzacțiilor în ce privește:

  • Accesul la aplicațiile de internet banking și mobile banking,
  • Plățile cu cardul la POS (în special plățile contactless),
  • Plățile on line pentru tranzacțiile e-commerce.

Astfel, au fost stabilite limite noi privind numărul tranzacțiilor sau valoarea totală a plăților efectuate la POS cu cardul contactless fără PIN și, în acest sens, se recomandă introducerea codului PIN sau a cardului în POS, după caz.

Băncile furnizează informații detaliate privind aplicarea noilor reguli de autentificare a clienților proprii. Mai multe detalii pe acest subiect se găsesc pe:

https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/business_economy_euro/banking_and_finance/documents/leaflet-your-rights-payments-eu_en.pdf