De peste un sfert de secol citesc zilnic informaţii despre sistemul bancar şi de fiecare dată am tratat cu obiectivitate acest subiect. Băncile contribuie la dezvoltarea economiei şi la creşterea bunăstării economice la nivel individual şi comunitar însă, de multe ori, sunt propagate în spaţiul public informaţii şi mituri care deformează adevărul şi distorsionează percepţiile privind funcţionarea sistemului bancar. Între subiectele transformate în mituri se regăsesc şi cele promovate astfel: profituri mari, dobânzi ridicate la credite, manipulare dobânzi, nu acordă suficiente credite sau finanţează doar statul, incluziunea financiară scăzută din cauza comisioanelor etc.
Mitul profiturilor mari
Avem scenariul cu doi antreprenori, în care primul investeşte într-un restaurant cu o capacitate de 1.000 de locuri şi al doilea antreprenor deţine un restaurant cu o capacitate de 100 de locuri. Profitul obţinut de primul restaurant este de zece ori mai mare comparativ cu al celui de al doilea, care are o capacitate de zece ori mai mică. Îl blamaţi pe primul antreprenor că a investit mai mult şi obţine un profit mai mare?
Dintre toate sectoarele economice, sistemul bancar deţine cele mai mari active la nivel naţional. Activele nete ale sistemului bancar se cifrează la 969,5 miliarde lei la finele primului trimestru din anul 2026. Fondurile proprii deţinute de băncile persoane juridice române (87,85% din activele sistemului) erau de 88,5 miliarde lei la finele anului trecut. Profitul anual obţinut nu este suficient pentru o analiză corectă şi completă, ci trebuie analizat rezultatul net în funcţie de activele totale şi capitalul investit pe o perioadă extinsă.
În funcţie de rentabilitatea activelor (ROA), sistemul bancar se poziţionează aproape de finele clasamentului sectoarelor din economia României, locul 23 din 24. Sectorul bancar înregistra aproape cel mai scăzut rezultat din România, din perspectiva rentabilităţii activelor, de 1,7%, de aproximativ 3,7 ori mai redus comparativ cu media naţională de 6,3%, în anul 2025. Din perspectiva rentabilităţii capitalului investit, sistemul bancar ocupa în anul 2025 locul 11 în topul sectoarelor din România, cu ROE de 17,63%, fiind aproape de media la nivel naţional, de 16,7%.
Rentabilitatea este în scădere şi pe fondul menţinerii taxei pe cifra de afaceri, în pofida creşterii bazei de active. La nivelul sistemului bancar, rentabilitatea activelor este de 1,39%, în timp ce rentabilitatea capitalului este de 14,12% la finele primului trimestru din anul 2026.
Această soluţie legislativă de taxare discriminatorie produce un impact negativ asupra stabilităţii financiare, afectând rezilienţa unor instituţii de credit şi capacitatea acestora de a finanţa economia, fiind contraproductivă pentru economia naţională. În anumite cazuri, cota efectivă de taxare, cumulând taxa pe cifra de afaceri cu impozitul pe profit, poate depăşi 50%.
Reducerea capacităţii de capitalizare afectează direct creditarea economiei naţionale şi rezilienţa în faţa crizelor. De remarcat că cel puţin 50% din profiturile obţinute de instituţiile de credit au fost direcţionate către consolidarea capitalizării, tocmai ca să poată finanţa economia. Sistemul bancar are o solvabilitate ridicată, de trei ori peste minimul solicitat.
Mitul dobânzilor ridicate la credite
Perspectivele de rating suveran rămân negative din partea agenţiilor de rating, fiind reflectate astfel riscurile fiscale şi dezechilibrele macroeconomice. Această perspectivă negativă se traduce printr-o primă de risc mai ridicată şi presiuni asupra randamentelor titlurilor de stat.
România este statul cu ratingul cu perspectivă negativă plasat cu o treaptă peste categoria junk, cu deficitele gemene cele mai ridicate din Uniunea Europeană, cu o rată a inflaţiei de aproape 11%, cu rata dobânzii de politică monetară de 6,5% şi cu un cost al riscului în creştere. Toţi aceşti factori influenţează costul creditelor, lista nefiind exhaustivă pentru că intră în calcul şi garanţiile, împărţirea riscului, neperformanţa sectorului finanţat etc..
Dacă o bancă ar avea nevoie astăzi de lichiditate pe termen scurt şi ar apela la facilitatea de creditare Lombard de la Banca Naţională, costul ar fi de 7,5%. În luna mai 2026, dobânda anuală efectivă medie (DAE) era de 6,44% la creditele noi pentru locuinţe, iar la creditul de consum, DAE medie era de 10,27%. În cele două situaţii se observă că dobânda efectivă anuală medie se situa sub rata inflaţiei, din luna mai 2026, care este de 10,85%.
Măsurile trebuie axate pe reducerea deficitului bugetar, a deficitului de cont curent şi a ratei inflaţiei, care să permită ajustarea dobânzii de politică monetară, şi pe asigurarea şi menţinerea stabilităţii politice şi guvernamentale pentru a obţine măcar o perspectivă favorabilă a ratingului într-o primă etapă. Dacă bonitatea statului se îmbunătăţeşte, populaţia, companiile şi guvernul se vor putea împrumuta la dobânzi mai reduse, dar nu automat.
Mitul privind manipularea dobânzilor
Subiectul zilei pentru sistemul bancar nu este la prima sa iteraţie. Acuzarea sistemului bancar privind manipularea ROBOR este deja un mit. Asociaţia Română a Băncilor a comunicat deja că rezoluţia Consiliului Concurenţei reprezintă o problemă de securitate juridică, predictibilitate economică şi de credibilitate a statului român. Băncile, la nivel individual, au anunţat că vor utiliza instrumentele legale disponibile pentru a contracara efectele acestei decizii pe care o consideră profund eronată.
ROBOR are rol principal în transmisia politicii monetare şi a fost folosit la creditarea în lei a persoanelor fizice, până la data de 2 mai 2019 – când a fost stabilit IRCC ca nou indice pentru împrumuturile în lei cu dobândă variabilă –, şi la finanţarea persoanelor juridice.
Procedura de fixing a ROBOR implică un anumit grad de transparenţă a cotaţiilor individuale ale participanţilor. Această transparenţă este stabilită prin reglementările Băncii Naţionale, care este organizator al pieţei monetare interbancare. Norma 4/1995 privind funcţionarea pieţei monetare şi regulile privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR instituie în sarcina participanţilor la fixing obligaţii ferme de cotare, de transparenţă şi de integritate a contribuţiilor transmise.
Asociaţia Română a Băncilor a solicitat public explicaţii concrete privind reglemen-tările încălcate, care au fost mecanismele prin care s-a produs distorsionarea pieţei, discuţiile concrete considerate „incrimi-natoare“ şi cum s-a ajuns la încălcarea autonomiei instituţionale a BNR. Factorii care influenţează evoluţia ROBOR sunt legaţi direct de dezechilibrele macroeconomice (deficitul bugetar şi deficitul de cont curent), de nivelul ratei inflaţiei şi al dobânzii de politică monetară, de necesarul de lichiditate, percepţia agenţiilor de rating şi a finanţatorilor în general, precum şi instabilitatea politică şi guvernamentală.
În acest moment, instanţa este singura care mai poate face dreptate. Dar rămâne întrebarea: cine plăteşte? Nu doar pentru afectarea imaginii şi rezilienţei sistemului bancar şi pentru pierderile generate până la pronunţarea definitivă a instanţelor, ci şi pentru degradarea stabilităţii financiare naţionale cu consecinţele directe şi indirecte. Şi mă opresc aici din motive de prudenţă, având în vedere că perspectiva e deja negativă.
Mitul că băncile nu acordă suficiente credite sau finanţează doar statul
Există o predispoziţie să se analizeze doar soldul creditului neguvernamental atunci când se discută despre activitatea de creditare. Soldul creditului neguvernamental se cifra la 465 miliarde lei la finele lunii mai 2026, în creştere cu 7,7% în ritm anual. Soldul creditului neguvernamental se calculează ca diferenţa dintre totalul creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite. Numai în anul 2025 valoarea creditelor noi acordate de băncile din România s-a cifrat la 203,6 miliarde lei, în creştere cu 12,4% comparativ cu anul 2024. Dacă analizăm perioada 2020-2025, valoarea creditelor noi accesate de populaţie şi companii de la bănci se ridică la 845 miliarde lei, aproape dublă faţă de soldul creditului neguvernamental. În prezent, creanţele guvernamentale reprezintă 27,6%, ceea ce relevă rolul important al sistemului bancar românesc în finanţarea statului, dar şi a economiei reale.
Factorii care influenţează creditarea includ evoluţiile economice în plan intern şi internaţional, stabilitatea sistemului bancar, lichiditatea şi rata de neperformanţă, evoluţia inflaţiei, a dobânzilor şi a cursului de schimb, cadrul legislativ şi de reglementare, nivelul maturităţii resurselor financiare, birocraţia versus gradul de digitalizare şi automatizare, nivelul educaţiei financiare şi înclinaţia şi capacitatea clienţilor de a se împrumuta. Dacă analizăm capacitatea populaţiei şi a companiilor de a se împrumuta, constatăm că România se confruntă cu probleme structurale legate de ponderea ridicată a economiei subterane, evoluţia demografică nefavorabilă, inclu-derea redusă a persoanelor în câmpul mun-cii, disparităţi legate de venituri, producti-vitatea muncii redusă în raport cu media UE, ponderea crescută a companiilor subcapitalizate, creditul comercial ridicat etc. Impactul este deja relevant. Inter-medierea financiară, calculată ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, a ajuns la 22% la finele primului trimestru din anul 2026, aproape la jumătate faţă de anul 2010.
Economia gri ocupă o pondere estimată de 26% din PIB în România, ceea ce inhibă capacitatea statului de a colecta venituri şi de a furniza servicii publice de calitate.
Problematica demografică se plasează, la rândul ei, în topul aspectelor care afectează negativ dezvoltarea economică, sarcina fiscală pe muncă în România fiind printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Un sfert din forţa de muncă activă a părăsit România, la nivel naţional deja în 25 de judeţe din 41 numărul pensionarilor este mai ridicat comparativ cu numărul angajaţilor, iar rata tinerilor necuprinşi în educaţie, ocupare sau instru-ire a ajuns la 19,2% în anul 2025. Mai există şi disparităţile regionale ample cu care se confruntă România în privinţa veniturilor pe cap de locuitor. În 2025, România se situează pe locul trei în Uniunea Euro-peană din perpectiva ratei de sărăcie şi excluziune socială, cu o pondere de 27,4%, după Bulgaria şi Grecia.
În zona companiilor, o penetrare mai amplă a finanţării bancare este limitată pe fondul unei ponderi importante a companiilor subcapitalizate, iar expunerea la creditul comercial este ridicată şi supune companiile unui risc suplimentar. Productivitatea medie a IMM-urilor, calculată ca valoare adăugată pe fiecare angajat, este la jumătate faţă de media Uniunii Europene, în timp ce disponibilitatea forţei de muncă calificată reprezintă o problemă presantă.
Mitul privind incluziunea financiară
În România, unde piaţa combină adopţia digitală rapidă cu incluziunea financiară încă redusă, valoarea se va muta către actorii care pot combina accesul digital, protecţia antifraudă şi soliditatea reglementată. România se află în faţa unei corecţii necesare privind incluziunea financiară încă redusă, preferinţa puternică pentru cash, economia informală semnificativă şi competenţe digitale scăzute.
Incluziunea financiară este undeva sub 75% în România, dar teoria legată de comisioane nu se susţine pentru că băncile au produse şi servicii accesibile, tocmai pentru a extinde baza de clienţi.
Mai mult, contul de plăţi de bază este gratuit, adică fără comisioane. România rămâne una dintre economiile europene cu dependenţă ridicată de numerar, iar cash-ul nu este doar o preferinţă de plată, ci şi un simptom al excluziunii sociale şi digitale şi al economiei informale.
De cele mai multe ori, miturile se propagă pe fondul unui nivel redus al educaţiei economico-financiare şi pentru să se analizează doar la suprafaţă efectul şi nu se tratează cauza problemelor, uneori intenţionat. România este un stat cu un potenţial ridicat de dezvoltare, trebuie doar ca decidenţii să conlucreze constructiv cu mediul de afaceri.
Sursă: aici