Ministrul Finanțelor și ARB au discutat despre finanțarea economiei românești și despre protejarea cetățenilor în contextul conflictului din Ucraina – only in romanian

 

Ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu, și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au discutat luni, 28 februarie a.c., despre măsurile de finanțare a economiei românești și despre protejarea cetățenilor în contextul generat atât de conflictul din Ucraina, cât și de puseul inflaționist cauzat de creșterea prețurilor la energie și combustibil.

”România va aplica toate sancțiunile decise la nivel european și internațional și, în colaborare cu toate instituțiile implicate, se va asigura că acestea au efect imediat, ferm și concret. Totodată, trebuie asigurate toate instrumentele de finanțare și de capital astfel încât economia românească și cetățenii să fie protejați, iar proiectele de dezvoltare finanțate prin fonduri europene și naționale să continue. Acest lucru va fi realizat în continuare într-un parteneriat real între stat, economie, cetățeni și capital”, a declarat dl Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Comunitatea bancară și-a exprimat disponibilitatea de a susține finanțarea economiei, de identificare a unor soluții în sprijinul cetățenilor care au credite, dar și pentru susținerea prin instrumente specifice a proiectelor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență și a programelor structurale.

Cele două părți au discutat și despre necesitatea identificării unor mecanisme de finanțare prin care sistemul bancar să sprijine în continuare dezvoltarea mediului de afaceri. Băncile au susținut populația și companiile în perioada pandemiei, prin acordarea de finanțări în cel mai susținut ritm de la criza financiară trecută.

Asociația Română a Băncilor a dat asigurări că sistemul bancar este solid și rezilient.

”Obiectivul comunității bancare este creșterea gradului de intermediere financiară spre media europeană de 92% și a nivelului incluziunii financiare, de la 67% spre media europeană de 95%”, a declarat dl Bogdan Neacșu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor.

Indicatorii-cheie precum solvabilitatea, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante și cel de acoperire a necesarului de lichiditate înregistrează valori care poziționează sistemul bancar românesc într-o zonă de stabilitate ridicată.

Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor vor continua dialogul structurat pentru identificarea celor mai bune măsuri în funcție de evoluția situației internaționale generate de conflictul din Ucraina și de aplicare a deciziilor la nivel european în acest context.