Forumul Pieței Financiare – editia a III-a – Only in Romanian

 

Asociația Română a Băncilor a organizat a III-a ediție a FORUMULUI PIEȚEI FINANCIARE. În acest an, ne-am propus să abordăm tematica “Punct și de la capăt în industria financiară din România. Dialog și soluții”. Cu acest prilej s-au dezbătut aspecte privind barierele şi beneficiile dezvoltării pieței financiare în România, soluții propuse pentru creșterea intermedierii financiare, importanța stabilității financiare în procesul de aderare la zona euro, politica macroeconomică în sprijinul creșterii reziliente a economiei, intensificarea eforturilor în domeniul educației financiare a cetățenilor Uniunii Europene și contextul internațional în formula UE 27.

Am avut ocazia de a dezbate împreună subiectele amintite, având perspectiva diferitelor industrii reprezentate din toată piața financiară din România, ca și raportarea la tendințele și abordările acestui domeniu de către instituțiile naționale dar și europene: Administrația Prezidențială,  Banca Națională a României și Comisia Europeană.

Descarcati agenda

Mesajul președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis în cadrul evenimentului Forumul Pieței Financiare – ediția a-III-a – Punct și de la capăt în industria financiară din România. Dialog și soluții.
Prezentare Eugen RĂDULESCU, Director – Direcția Stabilitate financiară, BNR