Creditarea, în cerc vicios pe fondul problemelor structurale din economie. De ce băncile nu acordă mai multe credite şi de ce companiile nu apelează la credit în activitatea lor?

„Între factorii care influenţează creditarea se regăsesc evoluţiile economice în plan intern şi internaţional, stabilitatea sistemului bancar, lichiditatea şi rata de neperformanţă, evoluţia ratei inflaţiei, a dobânzilor şi a cursului de schimb, cadrul legislativ şi de reglementare, maturitatea resurselor financiare, birocraţia versus gradul de digitalizare şi automatizare, nivelul educaţiei financiare şi înclinaţia şi capacitatea clienţilor de a se împrumuta.“

Gabriela Folcuţ, director executiv, Asociaţia Română a Băncilor

Gradul de intermediere finan­ciară, calculat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, s-a situat la 24% în anul 2024, în scădere faţă de nivelul de 40% din anul 2010. Intermedierea financiară este de cel puţin trei ori mai redusă comparativ cu media UE, de aproape 90%. România se menţine pe ultima poziţie în topul UE în ceea ce priveşte gradul de intermediere financiară, în pofida eforturilor băncilor de a-şi creşte cota de piaţă într-un ritm şi mai alert.

După criza financiară din anii 2008-2010, legislatorii şi reglemen­tatorii europeni s-au axat pe creşterea rezilienţei băncilor, cu plu­surile şi constrângerile de rigoare. Cert este că, la nivelul Uniunii Europene, intermedierea financiară nebancară este în creştere, dar aceasta nu înseamnă că nu comportă riscuri pentru stabilitatea financiară.

În analiza activităţii de creditare a economiei reale trebuie să luăm în calcul soldul creditului neguverna­mental acordat populaţiei şi com­paniilor, dar şi valoarea creditelor noi accesate. Soldul creditului negu­vernamental s-a cifrat la 431,75 mi­liarde lei în luna mai 2025, în creştere cu 9,7% faţă de luna mai 2024. Dacă analizăm valoarea creditelor noi acordate în perioada 2020-2024, aceasta se ridică la 640 mld. lei, aici fiind înregistrate şi refinanţările. În primele 5 luni ale anului 2025, valoarea creditelor noi acordate s-a cifrat la 80,4 miliarde lei, în creştere cu 23% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Populaţia a accesat o pondere de 58% din împrumuturi, iar com­paniile 42%. În trecut, companiile au fost motorul creditării până la un punct.

Ne putem uita la bănci pentru răspunsuri, dar acolo există dorinţă puternică şi capacitate de finanţare. Indicatorul de solvabilitate a fost de aproape 25% în luna decembrie 2024, raportul credite acor­date/depozite atrase este 67,54%, iar indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate este mult peste media Uniunii Europene. Rata creditelor neperformante este la un nivel scăzut, însă are o tendinţă de creştere, fiind de 2,62% în luna aprilie 2025. Estimăm o creştere a costului riscului în perioada următoare.

Şi totuşi, ce întreţine cercul vicios al vulnerabilităţilor struc­turale existente în economia naţională? Poate fi alta situaţia când România se situează pe primele poziţii în clasamentele europene, din păcate cu repere negative precum deficitul bugetar, rata inflaţiei, rata de sărăcie şi excluziune socială etc.?

Între factorii care influenţează creditarea se regăsesc evoluţiile economice în plan intern şi internaţional, stabilitatea sistemului bancar, lichiditatea şi rata de neperformanţă, evoluţia ratei inflaţiei, a dobânzilor şi a cursului de schimb, cadrul legislativ şi de reglementare, maturitatea resurselor financiare, birocraţia versus gradul de digitalizare şi automatizare, nivelul educaţiei financiare şi înclinaţia şi capacitatea clienţilor de a se împrumuta.

România se evidenţiează ca fiind statul din UE cu deficitele gemene cele mai ridicate. Măsurile fiscale implementate în mai multe runde au rolul de a corecta deficitul bugetar, însă pentru reducerea problemelor structurale care afectează economia este necesară o ambiţie mare. Dacă şi cheltuirea banului public a intrat sub lupa autorităţilor şi trebuie să rămână permanent aşa, în economie persistă problematicile structurale legate de ponderea economiei subterane de 26% din PIB, capacitatea scăzută a unor companii de a se dezvolta şi de a contribui la dezvoltarea economică şi aspectele legate de demografie.

Impulsionarea conformării fiscale prin toate mijloacele, prioritizarea popririi doar la sursa plătitorului (angajator, Casa de pensii etc.), înrolarea administraţiilor locale – taxe şi impozite la sistemul electronic de popriri, controale adecvate pentru combaterea economiei subterane, verificarea companiilor să nu mai existe semnale de la angajaţii ANAF că nu sunt lăsaţi să efectueze controale la unele companii etc., acestea sunt doar câteva dintre aspectele care trebuie avute în vedere. Şi, în paralel, trebuie ca statul să nu abuzeze atunci când controlează companiile.

Măsurile fiscale recent anunţate au ca efecte şi creşterea ratei inflaţiei, cel puţin o încetinire a economiei sau chiar recesiune şi o capacitate mai redusă a unor bănci de a finanţa economia ca urmare a taxării acestora şi în funcţie de cifra de afaceri. În trecut, aproximativ 60% din profiturile obţinute de bănci au fost direcţionate în capitalizarea suplimentară şi astfel a crescut capacitatea instituţiilor de credit de a finanţa companiile, populaţia şi statul român.

România are nevoie de statutul de ţară recomandată pentru investiţii şi de o rată a inflaţiei cât mai scăzută. Un rating bun asociat României se poate obţine prin stabilitate politică şi guvernamentală, prin corectarea dezechilibrelor macroeconomice şi prin menţinerea stabilităţii financiare. Toate acestea, alături de o inflaţie în scădere, ar asigura costuri de împrumut mai reduse pentru companii, populaţie şi stat. România poate atinge acest deziderat pe termen mediu şi lung. Costurile la care ne împrumutăm sunt în funcţie de prima de risc a României, de rata inflaţiei şi dobânda de politică monetară, de nivelul dobânzilor plătite la depozite, de costul neperfor­manţei etc.

Un alt factor menţionat care influenţează activitatea de creditare şi pe care aleg să-l dezvolt este legat de capacitatea clienţilor de a se împrumuta.

În România sunt 876.813 companii de tip micro cu până la 9 angajaţi maxim, iar acestea reprezintă 94,2% dintre toate companiile. Valoarea adăugată pe care o generează în economie este de 26,2%. Următoarea categorie, companiile mici, ocupă o pondere de 4,9% în numărul total de firme şi valoarea adăugată pe care o generează este de 18,9%. Companiile medii deţin 0,8% din felia numărului de companii şi valoarea adăugată pe care o generează este de 15,4%. Companiile mari reprezintă doar 0,2% ca număr, dar ca valoarea adăugată înseamnă 39,5%.

O treime din companiile din România au capitaluri negative, ceea ce înseamnă dificultăţi de finanţare şi dezvoltare cu afectarea productivităţii. Soluţia este aplicarea legii în ceea ce priveşte capitalizarea, mai ales că Legea 31/1990 prevede sancţiuni pentru companiile subcapitalizate. Productivitatea medie a IMM-urilor, calculată ca valoare adăugată pe fiecare angajat este la jumătate faţă de media Uniunii Europene, 26.600 euro versus 54.500 euro. Creşterea productivităţii IMM-urilor este crucială pentru progresul economiei româneşti. Valoarea adăugată per angajat în companiile mari este cu 72% mai mare decât în IMM-uri.

În România, companiile nefinanciare se finanţează prioritar din fonduri interne (79%) şi credite de la acţionari (20%). Expunerea ridicată la creditul comercial (raportul credit comercial/ credit bancar este de 2/1) este un alt factor care supune companiile unui risc suplimentar. Creditul comercial este accesat de 15% dintre firme.

Accesul la finanţare este una dintre cel mai puţin presante probleme pentru companii, ocupând locul 9 în top 10 probleme identificate de societăţile comerciale. În topul problemelor presante, companiile menţionează costurile de producţie şi cu forţa de muncă, problemele fiscale sau legate de reglementări/ legislaţie aplicabile firmei, concurenţa şi disponibilitatea forţei de muncă bine pregătite.

Ponderea solicitărilor de credit respinse este de 5% în rândul companiilor, aspectele care au determinat refuzul fiind legate de performanţele financiare neadecvate şi garanţiile insuficiente. În acest procent se regăsesc şi firmele care au primit o sumă mai mică şi au refuzat accesarea creditului. Băncile doresc să majoreze creditarea, dar trebuie companii bancabile care să aibă capacitatea de a rambursa creditul.

Pe segmentul populaţiei a existat o creştere a cererii, dar şi acolo problema demografiei este structurală şi se vede la contribuţia bugetului, la creditare şi, în timp, la sustenabilitatea sistemului de pensii.

În România sunt deja 25 de judeţe din 41, în care numărul pensionarilor este mai ridicat comparativ cu numărul angajaţilor. În timp, creşte presiunea exercitată asupra angajaţilor, dar şi asupra serviciilor sociale şi resurselor. Oficial, România are 5,16 mi­lioane salariaţi.

Al doilea aspect este conectat de proporţia ridicată de emigranţi, în condiţiile în care înainte de pandemie 25% din forţa de muncă activă a părăsit România. România are o proporţie ridicată de tineri şi femei care nu lucrează. În România, rata tinerilor necuprinşi în educaţie, ocupare sau instruire a ajuns la 19,3% în 2023. România se poziţionează pe locul întâi în UE din perspectiva ratei de sărăcie şi excluziune socială, de 32%. Pe lângă disparităţile regionale ample cu care se confruntă România în privinţa veniturilor pe cap de locuitor, fiind diferenţe zonale inclusiv duble la venituri, mai rămâne problematica legată de corelarea între competenţele forţei de muncă şi cerinţele economiei.

După intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale este aşteptată o temperare a ritmului de creştere privind creditarea. Creşterea TVA în general, dar şi la locuinţe în special, va avea un impact în creditare. Rămâne de văzut evoluţia creditării în condiţiile în care sunt mai mulţi factori care o influenţează: ratingul României, evoluţia economică, creşterea preţurilor, nivelul dobânzilor, dar şi încrederea populaţiei şi a companiilor.

Astfel arată cercul vicios al vulnerabilităţilor structurale din economia naţională, care afectează inclusiv creditarea.

Susţinem o abordare strategică a problematicilor structurale care impactează economia României şi considerăm esenţială implicarea experţilor la conceperea şi implementarea unei strategii naţionale de finanţare a economiei reale şi de majorare a exporturilor prin creşterea capacităţii de producţie la nivel naţional. Este şansa pe care o avem să transformăm cercul vicios în cercul virtuos pentru creşterea bunăstării economice individuale şi a economiei României în ansamblu.

Sursa: aici