ARB Talks: Florin Dănescu, ARB – Va fi o perioadă, nu scurtă, în care ne vom lupta cu această inflație pentru a nu deveni o boală cronică – only in romanian

ARB Talks: Florin Dănescu, ARB – Va fi o perioadă, nu scurtă, în care ne vom lupta cu această inflație pentru a nu deveni o boală cronică – only in romanian

 

„Pare că este o perioadă în care cu toții înțelegem mai bine rostul creditelor, al băncilor”, afirmă Florin Dănescu, președinte executiv al Asociației Române a Băncilor, în interviul acordat HotNews.ro în cadrul campaniei ARB Talks. El afirmă că, deși creditarea a crescut, este nevoie de mai multă încredere în propriul business și de mai mult curaj din partea companiilor din România. Dănescu a discutat în cadrul interviului și despre inflația care se află acum la cote „nemaiîntâlnite” și ce urmează pentru România din această perspectivă. „Inflația este ca o boală, dacă devine cronică este mult mai greu să o corectezi. Toți trebuie să reducem consumul”, a spus el.

Pe scurt:

„Populația a devenit mai deschisă educațional să înțeleagă care este rolul unui credit bine măsurat”

Cum a fost anul 2021 ca an bancar?

Florin Dănescu: Două perspective vă transmit. Una cu privire la cifrele bancare, am constatat o continuare a unui trend bun de stabilitate, în continuare solvabilitatea industriei este una foarte bună, lichiditatea, chiar și profitabilitatea pe anul trecut. Profitabilitatea în sectorul bancar vine cumva și din anii anteriori, anumite comisioane s-au revărsat, profitul nu îl măsurăm anual în industria bancară dat fiind faptul că produsele sunt pe termen foarte lung. În concluzie, după perioada pandemiei, când atenția prudențială a băncilor a fost să constituie provizioane în prevenția unor evenimente nedorite cu privire la performanță.

Anul 2021 a fost și o reverificare a capacității industriei bancare de a co-participa în economie și a de a fi un lider de stabilitate, dar și de direcție, pentru că în continuare creditarea a crescut, cu cifre chiar oarecum istorice pentru ultimii 10 ani. Noi am spus că oarecum am mers pe autostradă în sens invers și am și accelerat. România avea nevoie de o creditare mai mare și lucrul acesta s-a întâmplat. De aceea, spunem că anul 2021 a fost un an foarte bun din perspectiva cifrelor, dar e greu să spui că a fost bun în general cât timp am traversat o criză care încă nu s-a încheiat, sperăm acum să spunem că iată pandemia s-a terminat, dar iată că suntem în fața unei alte crize. Foarte greu să celebrezi finalul unui an de criză și iată că urmează una nouă.

Punând toate astea la un loc – pandemie, post pandemie, probleme cu lanțurile de aprovizionare, creditarea a crescut.

Cum de a făcut față economia așa cum a făcut?

Florin Dănescu: Cred că sunt mai multe motive. Unul ar fi că băncile vin după experiența crizei financiare când s-au făcut greșeli nu numai la nivelul băncilor. Băncile au fost foarte puțin dornice să acorde credite noi atunci, considerând că expunerea mărită în perioada de criză poate să aducă și o neperformanță mai mare. Experiența anilor 2008-2016 ne-a făcut să înțelegem că trebuie să avem mai mult curaj și să ne asumăm mai multe riscuri și atât pentru clienții noștri cât și pentru noi. Chiar dacă a debutat pandemia, băncile au fost pregătite să își susțină clienții, tot într-o măsură de risc, dar mult mai deschisă, mai curajoasă.

Al doilea motiv mare este că România se situează pe ultimul loc în Europa la intermediere financiară, deci este loc foarte mult pentru a crește creditarea. Trebuie privit din perspectiva cererii – să fie mai multe companii solvabile și care pot fi creditate și de asemenea populația a devenit mai deschisă, și cultural și educațional, mai ales, să înțeleagă care este rolul unui credit bine măsurat, o decizie de creditare bine luată pentru viața fiecăruia. Iar pentru companii, din perspectivă investițională. România are nevoie de investiții – multe, puternice, bine cântărite. Iar o țară care după 50 de ani de comunism nu are o acumulare de capital normal că trebuie să apeleze mai mult la credite. Intermedierea financiară este de 27% în România, în timp ce media europeană este 85%. Foarte greu să spui că faci un proiect economic concurent cu proiectele economice europene când ai o creditare de trei ori mai mică. Asta ar fi un alt motiv.

De asemenea, băncile au cifre foarte bune, printre acestea se numără și lichiditatea deci există resurse financiare suficiente să credităm și statul român și populația și companiile în cifre mai mari decât până acum. Probabil că mă puteți întreba de ce nu s-a întâmplat și până acum. Pentru că există riscuri la care România a excelat cum este riscul legislativ și asta a durat foarte mulți ani, asta a fost o barieră. Pare că este o perioadă în care cu toții înțelegem mai bine rostul creditelor, al băncilor și la nivel de clientelă, și la nivel de bănci, și la nivel de media.

„55% din creditele noi au fost acordate companiilor”

Din ce sectoare a venit creșterea de creditare? Care sunt tipurile de companii care și-au asumat decizia de creditare, totuși a fost o perioadă stresantă?

Florin Dănescu: Cred că la nivelul populației am ajuns la un nivel de maturitate mai bun. Cred că în ultimii 30 de ani am traversat multe crize, am privit cu foarte multă îndoială creditarea, și am învățat că tot discutând de crize, că nu e momentul să investești, să iei un credit, că nu e momentul să te dezvolți, am decontat foarte mult această greșeală. Indiferent de situație, riscul creditării va exista, dar acest risc va fi devansat de riscul de a sta pe loc, de a nu avansa, de a dispărea din piață. Dacă rămâi în urmă și aștepți zile mai bune, vremuri mai bune și nu investești, de fapt capitalul „timp” – despre care unii spun că este poate cel mai important – te penalizează. Asta este un punct foarte important de subliniat.

Cine s-a împrumutat mai mult? Firmele sau populația?

Florin Dănescu: În general creditarea a crescut, ca și credite noi, în cei doi ani de pandemie reîmprospătarea creditului neguvernamental se cifrează undeva la 200 de miliarde lei. Iar din aceste credite noi, 55% au fost acordate companiilor. Asta este un lucru foarte bun. Era exact elementul de care aveam nevoie. Pentru că până la urmă, când ne uităm la companii ne uităm la furnizorii locurilor de muncă din România – 500.000 de firme mici și mijlocii asigură 67% din locurile de muncă din România. Finanțarea pe cote cât mai înalte și preponderentă a companiilor este un element extrem de necesar pentru creșterea ritmului de dezvoltare a României din perspectivă economică și nu numai.

„Este foarte greu unei bănci să investească într-o companie în care propriul acționar nu are încredere”

S-au împrumutat mai mult firmele veterane, cu peste 10 ani de existență în piață?

Florin Dănescu: Procentul firmelor, din cele 500 de mii de IMM-uri, care s-au împrumutat de la bănci nu a depășit 12%. Foarte puțin, ați putea spune. Pe de altă parte când ne uităm și vedem că 35% din aceste IMM-uri au capitaluri negative. Zilele trecute citeam în presă că până la urmă companiile țin cât mai puțini bani în firme pentru că nu au încredere în predictibilitatea legislației. Sunt motive importante, dar și frâne foarte mari în a lua un credit de la o bancă. Este foarte greu unei bănci să investească într-o companie în care propriul acționar nu are încredere.

Dacă tu nu îți ții banii în firmă, de ce i-ar ține o bancă? 35% dintre firme au capitaluri negative, deci nu sunt capabile, în mod obiectiv sau subiectiv, e foarte important ce spun acum, să își păstreze minimul de capital reglementat de lege. Totuși aceste firme au o vechime medie de 10 ani, este foarte greu să crezi că o firmă stă pe pierdere timp de 10 ani.

De aici afirmația aceasta că poate prea mulți dintre noi în România ca și companii sunt sub radar și ar trebui, atunci când așteptăm de la decidenți, de la sistemul economic în general în care lucrăm să trăim mai bine, să ne apropiem de nivelul de trai european, poate ar trebuie să ne uităm puțin și în oglindă și să vedem dacă noi înșine respectăm ceea ce înseamnă act economic sau decizie economică obiectivă.

Spuneam că 55% din creditare s-a dus către companii, dar totuși în măsura în care acestea sunt în procent de 12%. Au intrat și companii noi și asta s-a întâmplat într-un ritm foarte bun, ne doream lucrul acesta. A fost o încercare, un pilot în programul IMM Invest. În timpul pandemiei, raportul de calificare la credit a crescut foarte bine. Și atunci au venit și multe companii care au intrat într-un raport de credit cu o bancă și acestea au rezistat, vedem deocamdată cifre neîngrijorătoare. Cred că asta este drumul pe care trebuie să mergem cu toții. Dar și încrederea în propriul business al companiilor din România trebuie să crească și luarea unor decizii care presupun riscuri. În capitalism întotdeauna deciziile în economie presupun riscuri.

Spuneați la începutul discuției că vă bucură că rata creditelor neperformante este la un nivel bun. Vă așteptați să se înrăutățească? Având în vedere că din februarie avem o nouă criză la graniță

Florin Dănescu: Cred că ne aducem aminte că de fiecare dată când a apărut o criză am considerat că acea criză este mama tuturor crizelor. Cred că s-a și titrat de multe ori astfel. Nu neg că ar fi mai complicată această criză, dar aș vrea să privim cu mai puțin pesimism, pentru că și rezistența economică în fața crizelor s-a dovedit foarte bună. Atât în plan european, cât și românesc. Este adevărat că ce este nou în această criză este caracterul general al impactului. Combinat cu acest efect al crizei energetice care să nu uităm a venit în urma unei decizii europene. Poate și la nivel european și românesc ar trebui să se impună ca atunci când iei o decizie politică și apoi legislativă să se facă totuși un studiu de impact.

Da, este o criză complicată, mai ales că a fost combinată cu această inflație nemaiîntâlnită de câțiva ani.

Trebuie să adaug, ca să înțelegem impactul puternic negativ al inflației, că nouă ne-a luat 15 ani să intrăm cu inflația sub două cifre. Între 1990 și 2005. De aceea, deciziile care se iau astăzi și înțelegerea noastră a acestei „boli”. Inflația este ca o boală – dacă o lași să producă, să te afecteze devine cronică. Din acel moment devine mult mai dificil să o corectezi. De aceea, deciziile de acum sunt foarte importante. Și curajul de a lua acele decizii.

Ce trebuie să conchidem acum – această inflație vine puternic dintr-un element de ofertă – volumul energiei furnizate nu mai este la fel de mare ca înainte. Brusc, aceasta se reglează prin preț. Mai este o cale. Aceea de regândi cererea, poți coborî cererea la un nivel mai scăzut, nu neapărat prin economisire, dar prin găsirea unui consum mai rațional, mai eficient. Nu sunt vorbe mari și nu este vorba de un viitor îndepărtat. Este momentul acum să ne gândim, să facem calcule și să ne asumăm decizii.

De asemenea, trebuie să ne gândim că toți trebuie să reducem consumul nostru. Inflația se va corecta nu alocând bani – dacă înlocuiești „x”-urile nu se produce nimic cu acei bani alocați, nu se duc în investiții și nu creează o ofertă mai mare care să corecteze cererea și să reducă inflația. Va fi o perioadă, nu scurtă, în care ne vom lupta cu această inflație pentru a nu deveni o boală cronică și a nu se întinde pe decade de ani.

Ce sfat am putea să le dăm oamenilor care se uită acum și își văd economiile, cei care au apucat să le facă, pur și simplu decimate de inflație, și nu mai înțeleg nimic? Mai sunt speranțe să economisim, eventual pentru o casă? Să nu mai vorbesc despre cealaltă temere, a celor care deja s-au împrumutat și iși pun întrebări din ce în ce mai dureroase, una dintre ele fiind „dacă vor putea să ducă ratele mai departe”.

Florin Dănescu: De fiecare dată, într-un puseu inflaționist, se întâmplă lucrul acesta. Și el s-a mai întâmplat, doar că am discutat mai puțin în acele perioade. Deci, nu este deloc o noutate. Noi ne-am întâlnit în trecutul mai apropiat cu dobânzile de creditare de astăzi. Totuși, în trecutul pandemiei și pe la jumătatea pandemiei noi încă figurăm cu minimă istorică la dobânda la credite în România. Deci, comportamental nu este un element foarte negativ, pentru că suntem obișnuiți, avându-l în trecutul apropiat.

Ca și inflație însă, cifrele, așa cum spuneați și dumneavoastră, sunt mari. Cine știa, de exemplu, că la începutul anilor 90 în Statele Unite ei au avut inflația de astăzi? Au avut o inflație de 8%. Asta se întâmplă peste tot și lupta cu această inflație trebuie să persiste.

Din păcate, nu sunt multe instrumente cu care să stingi o inflație, ci prin sacrificiu. Oricât nu ne-ar plăcea lucrul acesta, trebuie să îl acceptăm, pentru că asta spune și practica și teoria. Inflația vine și dintr-o perioadă de relaxare în care deciziile economice se luau mai repede și mai ușor, productivitatea putea să încetinească, și s-a ajuns la inflație. Trebuie să ne aducem aminte despre productivitate și unde să alocăm banii.

Spuneați că este o decizie dificilă pentru cei care au credite. Este, dar trebuie să spunem că alocarea creditelor s-a făcut datorită reglementării și prudenței, atât a băncii cât și a reglementatorului, pentru un nivel de salarizare care se ridică cel puțin peste salariul mediu din România. Deci, acolo există o rezervă mai mare de a restructura modul de a cheltui banii. Pentru această categorie de oameni, care au făcut credite și au făcut investiții, sau și-au cumpărat bunuri de folosință îndelungată sau mai puțin, vacanțe, sau studii.

Atunci când vedem la televizor că există o limită a sărăciei în România în volume destul de mari, sau că prea mulți români se situează la pragul unui nivel de trai decent, nu trebuie să ne gândim că acele persoane au creditele la bănci, pentru că nu este adevărat. Trebuie să înțelegem cum putem să alocăm creditarea băncilor la mai multă populație decât s-a permis, de exemplu, la alte forme de finanțare, care sunt mult mai scumpe.

Când vine inflația, singura măsură în care poți să oprești inflația, care roade din veniturile tuturor, și a celor care au credite și a celor care nu au, într-o măsură cronică, aceasta poate fi combătută prin scumpirea banilor. Este una dintre puținele măsuri care sunt eficiente. Cel puțin pe termene mai scurte. Metoda aceasta prin care băncile centrale peste tot în lume ridică dobânda de politică monetară, care se duce apoi în piața, în dobânzile cu care lucrează băncile între ele, și mai departe, dobânzile de creditare. Oricât de paradoxal și nedorit este, reprezintă o măsură bună. Această știre este cumva comunicată că o veste proastă. Eu spun că ar trebui adăugat și că este o măsură bună, scumpirea banilor în perioade de inflație.

Din păcate, nu sunt soluții miraculoase într-o astfel de situație, și nu într-o astfel de criză. Dacă s-ar rezolva mâine prețul la energie, atunci am putea să spunem că nici dobânzile la credite nu ar crește. Sursa nu este creșterea dobânzilor la credite. Aceasta este o măsură în care încerci să repari această boală, care se numește inflație, și care vine din afara industriei financiare. Vine din domeniul energetic, și prin măsuri proaste sau prin lipsa unor măsuri luate la vremea lor.

„Trebuie să luăm orice măsură necesară, oricât de curajoasă este ea, să corectăm productivitatea la nivel românesc”

La ce vă așteptați mai rău pentru ce a rămas din anul acesta?

Florin Dănescu: Ce spuneam mai devreme, dacă vom avea capacitatea să luăm măsuri încă de acum pe termen lung, și măsuri structurale, care să corecteze deficitul balanței comerciale. Dacă alegem un credit, să o facem mai degrabă pentru a investi și a face producție mai departe cu acei bani. Aceste măsuri nu sunt de azi pe mâine, dar trebuiesc luate de “ieri”. Eu sunt aici de mult și știu că am spus asta în fiecare criză, și am părut nepotrivit și deplasat față de așteptările populației, companiilor, de a rezolva problema din criza de atunci. Cumva, am avut o tracțiune pozitivă la nivel european ca și economie și am crescut nivelul nostru de trai, dar poate nu prin măsurile noastre.

În încheierea discuției noastre, trebuie să menționez un indicator foarte important, productivitatea. Trebuie să luăm orice măsură necesară, oricât de curajoasă este ea, să corectăm productivitatea la nivel românesc. Dacă un salariat din întreprinderile din România produce în medie aproximativ 16.000 EUR pe an, ca valoare adăugată, la nivel european această cifră este la peste 45.000 EUR. De trei ori mai mult.

Nu vom putea să ne creștem nivelul de trai și să rezolvăm problemele structurale ale economiei noastre, fără a avea o productivitate în creștere, și comparabilă cu cea europeană. Sau măcar care se apropie de cea europeană. Cumva, nivelul de trai al românilor s-a apropiat mai repede de nivelul de trai european fără ca productivitatea să urmeze acest lucru. Acesta lipsă ne-a costat de fiecare dată când a venit o criză. Am avut o vulnerabilitate mai mare și poate că noi am crezut că am avut mai mult ghinion sau că nu se iau deciziile corecte la București, dar de fapt această lipsă a discuției, a măsurării, și a urmăririi creșterii productivității la nivel economic rezidă ca un element central și esențial la care trebuie să ne uităm.