ANUNȚ IMPORTANT! Vă informăm că, începând cu data de 1 mai 2025, Asociația Română a Băncilor și-a schimbat sediul, noul sediu fiind în strada Tudor Arghezi, nr. 21, Clădirea H, etaj 4, sector 2, București.

De Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, marcată anul acesta pe 10 februarie, proiectul național de educație digitală #SigurantaOnline avertizează asupra unor greșeli frecvente pe care utilizatorii le fac în mediul online și care pot duce la pierderi financiare, furt de date sau compromiterea conturilor personale. Proiectul este susținut de Romanian Association of Banks, Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică și are ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare privind riscurile reale din mediul digital.