home
search
contact
 
  logo    
Comisii şi grupuri de lucru  
 
 
     
 
     
   
 
 

Comisia executorilor bancari

În luna octombrie 2004, a avut loc la sediul ARB şedinţa de constituire a Comisiei executorilor bancari, care îşi propunea rezolvarea unor probleme în acest domeniu ridicate de reprezentanţii băncilor, precum completarea legislaţiei bancare cu prevederi specifice activităţii executorilor bancari, definirea statutului executorului bancar, revederea procedurilor şi competenţelor Corpului executorilor bancari, o serie de probleme practice, cum ar fi necesitatea asigurării suportului logistic şi de personal auxiliar având în vedere specificul activităţii, consecinţele externalizării acestei profesii, relaţia băncilor cu Agenţia de Valorificare a Activelor Statului în materie de valorificare a garanţiilor băncilor.

Având în vedere necesitatea clarificării unor prevederi, dar şi modificările ce vor fi aduse cadrului legislativ care reglementează activitatea executorilor bancari din perspectiva aderării la Uniunea Europeană, au fost puse bazele unei colaborări strânse cu Banca Naţională a României, materializata în numeroase întâlniri în care s-au dezbătut aspecte concrete cum ar fi: soluţii de revizuire a statutului executorilor bancari, apariţia pe piaţă a societăţilor de recuperări creanţe etc.

O preocupare constantă care a suscitat mult interes din partea membrilor comisiei a fost analizarea posibilităţii constituirii unei asociaţii profesionale care să asigure mai eficient apărarea şi promovarea intereselor acestora şi stabilirea principiilor de bază pentru elaborarea actului constitutiv.

Astfel, in 2006 s-a înfiinţat Asociaţia Executorilor Bancari, fiind astfel realizat un obiectiv stabilit încă de la înfiinţarea comisiei. Noua entitate îşi propune, printre altele, să apere interesele membrilor săi, să lupte pentru continuitatea profesiei de executor bancar şi recunoaşterea vechimii în domeniul juridic, introducerea noţiunii de executor bancar în Codul de procedură civilă, etc.

Înapoi

 
              By Data Solutions