home
search
contact
 
  logo    
Comisii şi grupuri de lucru  
 
 
     
 
     
   
 
 

Comisia specialiştilor pentru implementarea Noului Acord de Capital Basel II

Aplicarea prevederilor Noului Acord de Capital Basel II începând cu anul 2007 este un angajament asumat de România în programul de aderare la Uniunea Europeana. Obiectivele principale ale Basel II (Directiva 2000/12/CE, revizuită  şi actualizată) sunt asigurarea unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de capital, adecvat profilului de risc  al instituţiilor de credit  şi crearea premiselor pentru consolidării stabilităţii sistemului financiar bancar.

Băncile comerciale româneşti se află în diverse stadii în procesul de pregătire pentru implementarea prevederilor Noului Acord de Capital. Pe lângă pregătirea individuală a fiecărei instituţii de credit, în luna iulie a anului 2005 a fost lansat un proiect comun BNR – ARB pentru implementarea prevederilor Noului Acord de Capital Basel II  la nivelul sistemului bancar, pe baza unei strategii  şi a unui plan de măsuri întocmit de Banca Naţională. Planul de acţiune include masuri referitoare la cadrul legislativ, cadrul instituţional  şi cel relaţional. Conducerea  ARB este reprezentată în Comitetul de Coordonare – Steering Committee – al acestui proiect.

În cadrul acestui proiect comun, s-au constituit grupuri de lucru mixte BNR – ARB pentru cadrul legislativ, riscul de credit – cu subgrupurile abordare standardizată, abordări avansate, studiu de impact cantitativ, riscul operaţional şi riscul de piaţă, formate din specialişti ai băncii centrale  şi ai instituţiilor de credit.

La începutul lunii septembrie 2005, a fost constituită la nivelul ARB Comisia Basel II, cuprinzând responsabilii de proiect Basel II ai fiecărei instituţii de credit şi specialiştii desemnaţi de bănci să reprezinte ARB în grupurile şi subgrupurile mixte de lucru BNR – ARB.

Grupurile de lucru si Comisia au desfăşurat o activitate susţinută pentru analiza materialelor privind studiul de impact cantitativ şi opţiunile naţionale preliminare, a  propunerilor legislative si de reglementare. În paralel a existat o preocupare permanentă pentru perfecţionarea pregătirii profesionale în domeniul Basel II, prin organizarea de seminarii şi sesiuni de pregătire pentru specialiştii din sistemul bancar.

În cursul lunii iulie 2006, a fost realizat studiul de impact cantitativ, cu data de referinţă 31.12.2005 (cifrele din bilanţul pe anul 2005).

Pentru informaţii suplimentare, vezi Proiectul de implementare a prevederilor Noului Acord de Capital Basel II.

Înapoi

 
              By Data Solutions