Comisia pentru Fonduri Europene

 

„Înființată in luna Aprilie 2013, Comisia pentru Fonduri Europene a apărut ca răspuns imediat din partea comunității bancare la necesitatea accelerării implicării in susținerea procesului de absorbție a fondurilor europene, factor determinant al creșterii și dezvoltării economice.

Compusă din cei mai buni specialiști pe fonduri europene din cadrul sistemului bancar, comisia își propune ca prin valorificarea experienței dobândite pana in prezent in managementul proiectelor, sa asigure comunicarea eficienta cu autoritățile implicate în gestionarea operațională a programelor cu fonduri UE, atât in actuala perioada de programare, cat mai ales in crearea premiselor favorabile pentru următorul exercițiu financiar 2014-2020.

Pe lângă rolul operațional in susținerea proiectelor cu fonduri europene, prin confirmarea bancabilității potențialilor beneficiari prin emiterea scrisorilor de confort, garantarea avansurilor din fonduri nerambursabile, acordarea de credite de pre si cofinanțare etc., sistemul bancar este pregătit sa sprijine proiectele cu fonduri europene in toate etapele de dezvoltare ale unui proiect, inclusiv prin susținerea creării premiselor favorabile dezvoltării instrumentelor financiare care sprijină realizarea investițiilor, eficientizarea fluxului informațional si generalizarea experienței dobândite.

„Suntem conștienți la nivelul sistemului bancar ca printr-o foarte buna comunicare cu toți cei responsabili de mecanismul fondurilor europene in Romania si prin înțelegerea corecta a aspectelor care trebuiesc reașezate in mecanismul de implementare a fondurilor europene, putem sa avem o anumita dezvoltare a economiei romanești, care sa confere băncilor din sistem atât premisele susținerii proiectelor investiționale ale clienților proprii cat si o dezvoltare macroeconomica sustenabila.” – Ramona Ivan – Președinte Comisia pentru Fonduri Europene